A fost frumos, dar m-a rupt. Bookfest-ul, zic. M-am plimbat prin standuri, am văzut o mulțime de titluri noi, am stat la povești cu oameni cunoscuți și apoi am rămas fără voce, fără somn și cu un teanc de cărți care stă acum pe birou și mă judecă în tăcere. Așa că am decis să fiu blând cu mine și să scriu o ediție de vară, doar cu știri.
Dan Ungureanu, căștigătorul Premiilor Cărturino
📚🏆Un interviu savuros la Jurnal cultural de pe TVR Cultural, datorat lui Nadine Vlădescu - grație priceperii ei, am aflat lucruri noi despre Dan Ungureanu: de exemplu, că nu-i prea place să deseneze mașini și biciclete 🙂 Sau că Sobolul din Vântul prin sălcii, cea mai nouă carte pe care a ilustrat-o, e personajul cu care se identifică cel mai mult. Cartea lui, Vreau să fiu invizibil, este câștigătoarea ediției 2025 a Premiului Cărturino, categoria Carte ilustrată, lucru pentru care îl felicit călduros, pentru că e un premiu super meritat.
🐧Puteți urmări interviul dând click AICI (de la minutul 4:20).
Teme, teste, teroare
Cum ar fi să muncești 10 ore pe zi, fără pauze adevărate, fără timp pentru tine, și să mai fii și certat că nu dai randament? Așa arată viața zilnică a multor copii din ciclul primar și gimnazial, spune prof. univ. dr. Lavinia Betea. Ea trage un semnal de alarmă: regimul școlar actual depășește orice limită rezonabilă. Copiii ajung să muncească mai mult decât adulții – între școală, teme și activități suplimentare, ziua lor de lucru sare lejer de 8-10 ore. Iar asta nu e doar ineficient, ci și profund dăunător: oboseală cronică, stres, lipsa bucuriei de a învăța. Problema nu e la copii, ci la sistem. Un sistem care pune accent pe cantitate, nu pe calitate. Mesajul e simplu: dacă vrem elevi sănătoși și implicați, trebuie să regândim tot: ritm, conținut, așteptări. Pentru că școala ar trebui să educe, nu să epuizeze.
Întâlnire cu Mircea Pricăjan
Librăria Cărturești din Baia Mare Value Centre vă așteaptă cu mult entuziasm la o întâlnire specială cu autorul Mircea Pricăjan! Dacă ați făcut parte din aventurile Gașca sau l-ați înfruntat (măcar cu gândul!) pe Pumn de Fier, acum aveți ocazia să-l cunoașteți pe cel care a scris aceste povești pline de curaj și prietenie.
🎯 Bookisit #24: Târg de carte & ateliere de vară
📅 Când: sâmbătă, 7 iunie | 🕙 *10:00–15:00*
📍 Unde? București, Healthy Bites (cofetărie fără zahăr)
🎟️ Intrare liberă
🛍️ Târg de carte & ateliere gratuite pentru copii și părinți (cu înscriere):
• *10:30* – Fabularium (3–9 ani) – locuri ocupate
• *12:00* – Discuție financiară cu BRD AM – [înscriere + tombolă]
• *13:00* – Șezătoare muzicală (2–10 ani) – [înscriere]
💜 În cadrul campaniei „Tu aduci cartea, noi ajutăm biblioteca” se strâng cărți pentru biblioteca 𝐒̦𝐜𝐨𝐥𝐢𝐢 𝐆𝐢𝐦𝐧𝐚𝐳𝐢𝐚𝐥𝐞 „𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢 𝐕𝐢𝐭𝐞𝐚𝐳𝐮𝐥” din Târgoviște și 𝐆𝐫𝐚̆𝐝𝐢𝐧𝐢𝐭̦𝐚 𝐜𝐮 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦 𝐍𝐨𝐫𝐦𝐚𝐥 𝐍𝐫. 𝟐 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚 𝐂𝐮𝐫𝐜𝐚𝐧𝐢, județul Călărași.
De ce e nevoie?
✅cărți pentru copii cu vârste între 3 și 15 ani
✅cărți cu povești, benzi desentate
✅jocuri de masă care pot fi jucate în pauze
Detalii mai multe: FB event
🎉 Și puțină auto promovare: cartea mea Olguța și aventura din Orient Express tocmai a luat Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru literatură pentru copii și tineret. Yey!
💌 Asta a fost tot pentru azi. Dacă ți-a plăcut, dă mai departe cuiva care ar zâmbi citind. Ne reauzim curând. Până atunci, ai grijă de tine și citește ceva care te face să te simți viu.
Cu drag, Alex 💛
FELICITARI pentru premiu! SPOR la scris!