E o săptămână plină pentru iubitorii de carte din Iași și Timișoara, pentru că acolo se întâmplă în paralel două importante festivaluri literare: FILIT și FILTM.
Mi-ar plăcea și mie să ajung la oricare dintre ele, însă fiind plecat din țară le voi rata cu brio pe ambele. Mergeți și bucurați-vă de prezența scriitorilor vii, pentru că ei au nevoie de cea mai mare apreciere :)
Amuzante, palpitante și pline de prospețime, Aventurile lui Mac ne poartă într-o călătorie fascinantă alături de un rățoi năzdrăvan și de piticii Pic și Punepiedici. Acești eroi îndrăzneți se confruntă cu peripeții încărcate de umor și magie, iar fiecare pagină îi va ține pe cititori cu sufletul la gură. Dar n-o să vă stric surpriza. Vă las plăcerea de a descoperi singuri întreaga poveste, cu toate întâmplările neprevăzute și lecțiile valoroase. Volumul poartă semnătura Luciei Olteanu și mai ales a inegalabilei, genialei, nemaipomenitei Livia Rusz, care, în opinia mea, e cea mai talentată ilustratoare pe care a avut-o țara asta. E în top trei, în orice caz 😀. Aventurile lui Mac sunt o lectură captivantă pentru copii și nu numai, îmbinând distracția cu învățături esențiale despre curaj, prietenie și imaginație. Recomand călduros!
Vârsta indicată: 6-9
Editura: Humanitas Junior
Anul apariției: 2023
✍️ Nora și harta dezastrului e o carte recentă de la editura Corint Junior, destinată copiilor de peste 9 ani. Când părinții lui Atticus și Autumn îi lasă în grija străbunicii lor excentrice, Nora, pentru un weekend, cei doi se gândesc că vor avea parte de zile pline de biscuiți și joacă pe calculator. Dar, când ești în preajma Norei, nimic nu decurge cum te aștepți. După ce un necunoscut din trecutul ei le lasă un bilet amenințător, Atticus și Autumn se trezesc într-o aventură plină de adrenalină, în care trebuie să se ferească de monștri marini, să evite furtuni cu electropetarde și să scape de Gâsca Împiedicată! Trebuie să spun că mi-au plăcut întotdeauna cărțile cu mister și acțiune, și cred că mulți copii se vor identifica cu personajele.
„Extrem de inovatoare, imaginativă și foarte amuzantă. E una dintre cele mai palpitante și originale serii, cum n-am mai citit de mult, și de-abia o aștept pe următoarea!” KATYA BALEN, autoarea cărții The Space We’re In
„Înduioșătoare și amuzantă, cu un personaj principal haotic, această carte este o încântare.” SAM COPELAND, autorul cărții Charlie Changes Into a Chicken
„O manifestare literară extrem de inventivă, la care o să te prăpădești de râs!” MEL TAYLOR-BESSENT, autoarea romanului Race to Island Imagination
Vârsta indicată: +9
Editura: Corint Junior
Anul apariției: 2024
✍️ Vrei să fii prietenul meu? spune povestea unui şoricel simpatic, dar tare singur, care îşi face curaj şi pleacă în căutarea unui prieten. În drumul său, şoricelul întâlneşte multe animale şi, neţinând seama de mărime, de înălţime sau de cât de ascuţiţi le sunt colţii, le propune să se împrietenească. Acestea îl refuză din diferite motive, de cele mai multe ori superficiale. Girafa este mult prea înaltă pentru el, iar cangurul are deja un pui în marsupiu. Şoricelul se loveşte şi de indiferenţa leului, de trufia păunului, de reticenţa calului sau de egoismul crocodilului. Totuşi, în final, norocul pare să-i surâdă: călătoria lui îşi găseşte finalitatea – un prieten.
Eric Carle rămâne fidel tehnicii sale inconfundabile de colaj, folosind hârtie pictată și texturi unice pentru a crea imagini pline de viață și culoare. Animalele sunt reprezentate în stilul lui caracteristic, adică simplu și cu o expresivitate aparte. Cartea e ideală pentru copiii până la 5-6 ani, fiind potrivită pentru lecturile de seară. Textul simplu, dar plin de sens, e ușor de înțeles, iar ilustrațiile mari și colorate captează atenția celor mici. E o carte care rezistă și la propriu și la figurat, grație paginilor solide, gata să fie trase, smucite sau chiar mușcate.
Traducere de Alex Călin.
Vârsta indicată: 0-5 ani
Editura: Portocala albastră
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu în colaborare cu Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă „Z9Educațional”, un proiect dedicat promovării literaturii contemporane pentru publicul tânăr. În perioada 18 – 29 octombrie, elevii de gimnaziu din Sibiu se vor întâlni cu Lavinia Braniște, Alex Moldovan și Adina Popescu pentru a deschide un dialog creativ despre imaginarul fabulos al cărților cu povești. Toate locurile pentru aceste ateliere au fost deja epuizate. Mai multe detalii AICI.
Până săptămâna viitoare, la revedere!